Aplicația MyAccount
Ai toate serviciile într-un singur loc!
Dacă ai o cartelă prepaid, află aici cum activezi roamingul. Iar pentru roaming în afara țărilor SEE, vezi aici ce opțiuni ai.
Roaming este un serviciu care îți permite să vorbești cu cei de acasă de pe numărul tău de telefon Telekom Romania Mobile și în afara teritoriului României, în rețelele partenere. Poți să suni și să fii sunat, să trimiți și să primești mesaje scrise (SMS) sau să navighezi pe internet cu ajutorul datelor mobile.
Dacă abonamentul tău curent nu are roaming inclus, poți oricând să-l schimbi cu unul care are, prin opțiunea schimbarea planului tarifar din contul tău MyAccount sau prin apel gratuit la 1234.
Din 15 iunie 2017, au intrat în vigoare prevederile Regulamentului EU nr. 531/2012, în baza cărora poți utiliza beneficiile naționale în afara rețelei în țările din Spațiul Economic European (SEE), sub condiția respectării Politicii de Utilizare prevăzute în Contract, astfel:
Grupa 0 include toate țările care fac parte din Spațiul Economic European (SEE), adică țările membre ale Uniunii Europene, alături de Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
Minutele și SMS-urile naționale cuprinse în abonamentele mobile pot fi folosite ca beneficii Roaming și în țările din SEE.
Traficul de date se calculează în funcție de beneficiile naționale din abonament, dar nu poate depăși limita maximă dată de formula: (valoare abonament + valoare extraopțiune + valoare bonus)*2/Tariful Reglementat în vigoare fără TVA.
Dacă abonamentul tău are inclus mai puţin trafic decât limita maximă, atunci poţi utiliza în roaming SEE tot traficul inclus în abonament, iar după consumarea acestuia vei fi tarifat cu tarifele standard naţionale conform contractului tău.
Se iau în calcul valorile fără TVA, iar în cazul abonamentelor/extraopțiunilor cu discount, se ia în calcul valoarea netă plătită de către client (fără reduceri). După depășirea limitei de date, se aplică Tariful Reglementat cu TVA în vigoare, conform tabelului de mai jos:
Exemplu de calcul:
Valoare abonament: 14 euro cu TVA (11.76 fără TVA)
Tarif reglementat în vigoare pentru anul 2023: 2.1 euro/GB cu TVA (1.8 euro/GB fără TVA)
Rezultat: (11.76*2)/1.8 = 13.07 GB.
Reguli de consum roaming SEE - Grupa 0
Apelurile inițiate în Roaming în țările din Grupa 0 către țările din Grupa 0 sunt taxate la secundă, cu un interval inițial de taxare de 30 de secunde.
Apelurile primite în Roaming în țările din Grupa 0 sunt taxate la secundă, începând cu prima secundă a convorbirii, în funcție de țara pe care o vizitezi.
Pentru apelurile inițiate sau primite în țările din Grupele 1-6, taxarea se face la minut.
Primirea mesajelor este gratuită.
Mesajele multimedia trimise se taxează cu tariful pentru MMS, plus costul volumului de date transferat, iar mesajele multimedia primite se taxează doar cu costul volumului de date transferat.
Când ești în roaming într-o țară din Uniunea Europeană, primirea de mesaje în căsuța vocală este înlocuită cu primirea gratuită a unui SMS cu numărul de telefon al persoanei care te-a sunat.
Pentru țările din afara Uniunii Europene, mesajele primite în căsuța vocală sunt tarifate conform politicii comerciale a Telekom Romania Mobile Communications S.A.
Numerele speciale gratuite în Roaming Grupa 0 sunt:
În celelalte Grupe (1-6), aceste numere sunt taxate cu tarife standard pentru apeluri/SMS-uri către România.
Numerele +40 766 121 234 (relaţii cu clienţii) şi +40767.626.464 (informaţii suplimentare despre roaming şi SMS pentru activare oferte cu roaming) sunt gratuite în roaming SEE, inclusiv pentru clienţii non-rezidenţi în România.
Utilizarea rezonabilă a serviciului de roaming vs politica abuzivă
Atunci când folosești numărul tău Telekom mai mult în țară decât în străinătate, utilizezi rezonabil serviciul de roaming.
Dacă, din diverse motive, petreci mai mult de 4 luni în străinătate decât în țară și consumi mai mult roaming, un operator Telekom te poate contacta pentru clarificări. Din acest moment, ai la dispoziție 14 zile pentru a oferi clarificări și a corecta comportamentul de consum.
Dacă, după cele 14 zile, consumul de roaming rămâne mai mare decât consumul național, va fi aplicată o suprataxă pentru „politica abuzivă” de folosire a roamingului.
Care este valoarea suprataxei?
Suprataxa se aplică peste tariful național aferent abonamentului, astfel:
0,026 /min, pentru apeluri efectuate, inițiate și terminate în țări membre SEE
0,0048 euro/min, pentru apeluri primite
0,0048 euro/SMS, pentru SMS trimis
0,0021 euro/MB, pentru traficul de date
Suprataxa se va aplica doar în cazul serviciului utilizat preponderent în Roaming SEE (ex. dacă ai utilizat preponderent doar serviciul de SMS, acesta va fi suprataxat cu 0.0048 euro față de tariful național).
Pentru informații complete, te rugăm să consulți Termenii Generali ai contractului de abonament sau contractul tău.
Tarifele sunt exprimate în euro și conțin TVA.
Mai multe detalii găsești în secțiunea Bine de știut.
Serviciul de roaming în țările Spațiului Economic European (SEE) este compatibil doar cu anumite abonamente, conform portofoliului comercial.
Abonamentele care au trafic de date doar cu acces național nu sunt compatibile cu serviciul de roaming. Dacă ai un abonament doar cu acces național, poți alege oricând un abonament cu acces la serviciul de roaming în țările SEE.
Ca să activezi serviciul de roaming, este nevoie să-ți schimbi abonamentul cu un abonament compatibil cu serviciul roaming, adică Nelimitat 7, Nelimitat 9, Nelimitat 14, Nelimitat 18.
Reține: poți trece oricând la un abonament cu roaming inclus, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, fără ca perioada contractuală să se modifice. Ulterior, poți reveni la abonamentul inițial,daca acesta mai face parte din oferta comerciala curenta, sau poti alege un alt abonament disponibil în oferta comercială actuală. Detalii aici.
Pentru a apela atunci când te afli în roaming:
Pentru a fi apelat atunci când te afli în roaming:
La nivel internațional, țările sunt împărțite pe grupe, având în vedere tarifarea datelor mobile. Tarifele aplicate de Telekom, la nivel de grupe de țări, sunt următoarele:
Tarifele nu includ TVA.
Zonele de tarifare Roaming
Grupa 0
Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda (inclusiv insula Aland), Franța, Germania,Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia (inclusiv insulele Azore și Madeira), Slovacia, Slovenia, Spania (inclusiv insulele Canare), Suedia, Ungaria.*
*Telekom Romania nu oferă serviciul de Roaming în următoarele teritorii: Guyana Franceză, Guadelupa, Martinica, Mayotte, Reunion, Saint-Martin (partea franceză), Saint Bartolomeu („Teritorii”). Cu toate acestea, dacă Abonatul conectat la rețeaua unui partener de roaming al Telekom Romania din oricare dintre statele incluse în Grupa 0 efectuează apeluri/transmite SMS-uri/primește apeluri către (de la) unul dintre Teritorii, acestea vor fi tarifate cu tarifele aplicabile Grupei 0.
Grupa 1
Elveția, Monaco,Marea Britanie,Gibraltar
Grupa 2
Albania, Australia, Bosnia Herțegovina, Insula Man, Insulele Feroe, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Turcia.
Grupa 3
Africa de Sud, Andorra, Armenia, Belarus, China, Insula Jersey, Nepal, Ucraina.
Grupa 4
Azerbaidjan, Canada, Insula Guersney, Egipt, Georgia, Mexic, Noua Zeelandă, Serbia, S.U.A.
Grupa 5
Afganistan, Algeria, Angola, Anguilla, Antigua & Barbuda, Arabia Saudită, Argentina, Aruba, Bahamas, Bahrain, Bangladesh, Barbados, Belize, Benin, Bermuda, Bolivia, Brazilia, Brunei, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, Chile, Ciad, Coasta de Fildeș, Columbia, Congo Republica Democrată, Coreea de Sud, Costa Rica, Curacao, Cuba, Djibouti, Dominica, E.A.U., Ecuador, El Salvador, Fiji, Filipine, Ghana, Grenada, Guineea, Guyana, Haiti, Honduras, Hong Kong, India, Indonezia, Iordania, Insula Capului Verde, Insula Cook, Insulele Cayman, Insulele Virgine Britanice, Irak, Iran, Israel, Jamaica, Japonia, Kazakhstan, Kenia, Kirgizstan, Kuwait, Laos, Liban, Liberia, Libia, Macao, Madagascar, Malawi, Maldive, Mali, Malaezia, Maroc, Mauritius, Mongolia, Montserrat, Mozambic, Myanmar, Namibia, Nicaragua, Niger, Nigeria, Oman, Panama, Pakistan, Palestina, Papua Noua Guinee, Paraguay, Peru, Polinezia Franceză, Puerto Rico, Qatar, Republica Dominicană, Roaming Maritim, Rusia, Samoa, San Marino, Satelit Thuraya, Senegal, Seychelles, Sierra Leone, Singapore, Siria, St. Kitts & Nevis, St. Lucia, St. Maarten, St. Vincent, Sri Lanka, Sudan, Turks Caicos, Thailanda, Taiwan, Tanzania, Tajikistan, Tonga, Trinidad Tobago, Tunisia, Turkmenistan, Uganda, Uruguay, Uzbekistan, Vanuatu, Venezuela, Vietnam, Yemen, Zambia, și alte destinații.
Grupa 6
Roaming în avioane.
Acum poți să navighezi pe internet la viteză 4G chiar și atunci când te afli în străinătate. Trebuie doar să ai un telefon compatibil 4G și un abonament cu roaming inclus.
Serviciul 4G Roaming îți oferă posibilitatea de a atinge viteze de download superioare, în funcție de viteza disponibilă în fiecare rețea, fără costuri suplimentare față de tarifele curente.
Poți folosi toate serviciile disponibile în rețeaua Telekom Romania Mobile în roaming, fără setări suplimentare ale telefonului.
Funcționarea serviciului depinde de posibilitățile tehnice ale rețelei în care te înregistrezi. Serviciul DATE Roaming se activează împreună cu serviciul de roaming, sunând la 1234 de pe telefonul mobil sau la (021)404.1234 de la un alt telefon fix sau mobil, Serviciul de Relații cu Clienții.
Tarife roaming date
Tarifele nu includ TVA.
Zone
Grupa 0
Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria.
Grupa 1
Elveția, Monaco. Marea Britanie, Gibraltar.
Grupa 2
Albania, Africa de Sud, Bosnia & Herțegovina, Canada, China, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Insula Guersney, Israel, Macedonia, Moldova , Muntenegru, Sri Lanka, Serbia, SUA, Ucraina, Turcia.
Grupa 3
Afghanistan, Arabia Saudită, Armenia, Coreea de Sud, Georgia, Hong Kong, India, Irak, Indonesia, Insula Man, Insula Jersey, Kazahstan, Kenya, Kosovo, Mexic, Maroc, Nepal, Noua Zeelandă, Pakistan, Rusia, Singapore, Taiwan, Thailanda, Tunisia, Uzbekistan.
Grupa 4
Algeria, Andorra, Angola, Anguilla, Antigua, Argentina, Australia, Azerbaijan, Bahamas, Bahrain, Barbados, Belarus, Belize, Bermuda, Bolivia, Brazilia, Congo Republica Democrată, Insula Cook, Insulele Virgine Britanice, Insula Capului Verde, Insulele Cayman, Chile, Columbia, Costa Rica, Cuba, Curacao, Iordania, Djibouti, Dominica, El Salvador, Filipine, Ghana, Grenada, Guineea, Guyana, Jamaica, Japonia, Kuweit, Liban, Liberia, Libia, Macao, Madagascar, Malaezia, Malawi, Mali , Maldive, Mauritania, Maurițius, Mongolia, Montserrat, Mozambic, Myanmar, Namibia, Nigeria, Niger, Oman, Palestina, Panama, Paraguay, Peru, Polinezia Franceză, Puerto Rico, Republica Dominicană, Qatar, Senegal, Roaming Maritim, Seychelles, St. Kitts si Nevis, St. Lucia, St. Maarten, St. Vincent, Sudan, Tajikistan, Tanzania, Turks Caicos, Uganda, Uruguay, Vietnam, Zambia.
Grupa 5
Roaming în avioane.
Roaming Global este format din Roaming Avantaj si Grupa 7 Roaming Voce&SMS, respectiv Grupa 6 Roaming Date. Tarile care fac parte din Grupa 7 Roaming Voce&SMS si Grupa 6 Roaming Date sunt selectate din Grupele 1-6 de Voce&SMS si din Grupele 1-5 de Date:
Tari cuprinse in Grupa 7 Roaming Voce&SMS: Africa de Sud, Albania, Antigua & Barbuda, Argentina, Australia, Barbados, Brazilia, Canada, Insulele Cayman, Chile, China, Columbia, Costa Rica, Dominica, Ecuador, El Salvador, Grenada, Guyana, Honduras, India, Iordania, Iran, Israel, Jamaica, Japonia, Kenya, Macedonia, Mexic, Moldova, Muntenegru, Montserrat, Noua Zeelanda, Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, Qatar, Republica Dominicana, S.U.A., Saint Kitts & Nevis, Saint Lucia, Serbia, Sri Lanka, Taiwan, Thailanda, Turks Caicos, Uruguay, Vietnam.
Tari cuprinse in Grupa 6 Roaming Date: Africa de Sud, Albania, Antigua & Barbuda, Argentina, Australia, Barbados, Brazilia, Canada, Insulele Cayman, Chile, China, Columbia, Costa Rica, Dominica, Republica Dominicana, El Salvador, Grenada, Guyana, India, Iordania, Israel, Jamaica, Japonia, Kenya, Macedonia, Mexic, Moldova, Muntenegru, Montserrat, Noua Zeelanda, Panama, Paraguay, Peru, Qatar, S.U.A., Saint Kitts & Nevis, Saint Lucia, Serbia, Sri Lanka, Taiwan, Thailanda, Turks Caicos, Uruguay, Vietnam.
Abonamentul Nelimitat 18 oferta 100 minute in Grupa 7 Roaming Voce&SMS si 1GB trafic de date in Grupa 6 Roaming Date.
Minutele Roaming Grupa 7 se vor putea utiliza pentru: apeluri Roaming primite in Grupa 7, apeluri Roaming efectuate din Grupa 7: catre Romania, catre Grupa 0 si catre tara vizitata. Aceste minute NU se vor consuma pentru apeluri Roaming efectuate din Grupa 7 catre Alte destinatii (Apel Roaming efectuat din Grupa 7: catre alta tara din Grupa 7, catre tari din Grupele 2-6).
Dupa consumarea beneficiilor incluse se aplica tarifele standard de mai jos:
Apel efectuat Roaming din Grupa 7 catre Romania - 1,25 euro
Apel efectuat Roaming din Grupa 7 catre tara vizitata – 0,89 euro
Apel efectuat Roaming din Grupa 7 catre Grupa 0 - 1,67 euro
Apel efectuat Roaming din Grupa 7 catre Grupa 1 - 1,67 euro
Apel efectuat Roaming din Grupa 7 catre alte destinatii - 1,67 euro
Apel efectuat Roaming din Grupa 7 catre Satelit - 11,9 euro
Apel primit Roaming in Grupa 7 - 0,6 euro
SMS efectuat Roaming din Grupa 7 - 0,45 euro
Trafic de date Roaming in Grupa 6 – 4,76 euro
Tarifele contin TVA
Apeluri inițiate:
SMS-uri inițiate:
Trafic de date inițiat:
Ai nevoie de mai multe informații referitoare la tarifele practicate în roaming? Sună la sau trimite un SMS gratuit la numărul +40767.626.464.
Apelul este gratuit dacă este efectuat din țările Uniunii Europene. Dacă se apelează dintr-o țară care nu este în Uniunea Europeană, se taxează la fel ca un apel internațional către România.
Când și cum se aplică suprataxa?
În scopul prevenirii utilizării abuzive sau anormale, Telekom va urmări anumiți indicatori obiectivi care să determine în ce măsură ai consumat preponderent Roaming Grupa 0 față de național (mai mare de 50% din consumul total pentru fiecare tip de serviciu dintre Serviciile de Roaming – Voce, Date sau SMS -, în perioada monitorizată; în calculul consumului național va fi inclus și traficul efectuat în Roaming în alte Grupe decât Grupa 0) sau dacă ai prezență preponderent pe teritoriul statelor SEE (mai mult de 50% din totalul perioadei monitorizate).
Perioada inițială de monitorizare a consumului și prezenței tale, înainte de determinarea profilului de utilizare abuzivă sau anormală în Roaming SEE este de 4 luni. Dacă se va constata un astfel de profil, vei fi informat că ai la dispoziție un interval de 14 zile pentru modificarea comportamentului, sau pentru prezentarea dovezilor că utilizarea serviciului s-a făcut doar pentru călătorii periodice.
Dacă în intervalul de 14 zile nu se va înregistra fie prezența preponderentă la nivel național, fie trafic național preponderent, se va aplica o suprataxă. Această suprataxă nu se va aplica dacă ai prezentat dovezi de utilizare a serviciului de roaming doar pentru călătorii periodice în SEE.
Telekom are dreptul să solicite prezentarea de dovezi privind reședința pe teritoriul României sau existența unor legături stabile în România, cum ar fi: prezentarea unor documente valide privind rezidența, indicarea unei adrese poștale sau de facturare în România, declarație din partea unei instituții superioare de învățământ cu privire la înscrierea la cursuri cu frecvență zilnică, dovezi privind desfășurarea raporturilor de muncă cu normă întreagă, documente atestând plăți de taxe locale.
În cazul în care deții documente justificative pentru șederea temporară în roaming SEE, le poți transmite pe adresa de mail permanent_roaming_TKRM@telekom.ro. Documentele care pot să demonstreze că te afli temporar pe teritoriul statului în cauză (SEE) pot fi: adeverință pentru participare la un schimb de experiență pe o perioadă limitată într-un stat din SEE + carnet de student vizat în România, adeverință de la angajator român din care să reiasă delegarea/detașarea la o firmă din spațiul SEE pe o perioadă limitată, adeverință medicală din care să reiasă că te afli sub tratament la un spital/clinică din SEE pe o perioadă limitată, etc.
Pentru identificare, este necesar ca odată cu documentele justificative să ne trimiți și o copie CI pe care să fie scris acordul tău de furnizare a documentului, împreună cu data și semnătura ta. În caz contrar, trebuie să ne trimiți următoarele informații: nume, prenume, CNP, serie și nr CI.
Poți demonstra că nu utilizezi abuziv serviciul de Roaming în SEE și prin modificarea comportamentului de consum, astfel încât într-un interval de 14 zile să se înregistreze fie prezența preponderentă la nivel național, fie trafic național preponderant.
O astfel de situație se poate înregistra și ulterior începerii aplicării suprataxei. În acest caz, se încetează suprataxarea și va începe un nou interval de monitorizare de 4 luni.